Rezumatul video, pentru cresterea consumului de floricele.
Share on FacebookZillertal, partea a II-a si epilog
On January - 13 - 2010
Dupa alte negocieri cu memoria fiecaruia si sedinte de brainstorming, strecurate printre activitatile cotidiene care ne plac atat de mult (…), revenim cu partea a doua.
Pentru 31 decembrie alegem ca zona Kaltenbach unde instalatiile duc spre trei varfuri de peste 2300m. Terenul este inghetat bine de dimineata, memorabile ramanand urmele ratracurilor care pun la incercari serioase si cele mai flexate picioare. Dupa experientele noastre, va recomandam casca si alte mijloace de protectie, care nu sunt deloc mofturi.
Frenezia ne indeamna sa alegem o varianta cu partie neagra unde ne despartim/ pierdem in trei grupuri. Remarcam din zona snowparkul unde puteai vedea 360-urile la ele acasa, partiile de dificultate medie interminabile si overall multitudinea de trasee care pentru unii dintre noi au insemnat aproximativ 70km “de dat”. Profitam de o zi cu soare si servim pranzul la o cabana cocheta (in functie de pofta si preferinte, intr-un astfel de loc poti lasa intre 5 si 10 euro, minim), dupa care ne facem siesta pe chez-longurile imblanite cu vedere spre edenul alb.
Ziua, ultima din 2009, se incheie cu un eveniment nefericit. Placa mea, proaspat “coafata” la atelierul de pe ghetar, isi arata ascutimea si entuziasmul nesfarsit in parcare, unde “coafeaza” la randul ei masina unui cetatean german. Cum intr-o lume normala, daca gresesti, platesti, nu mai e loc de alte discutii. Ne regrupam si mergem sa ne facem somnul pentru Silvester party, care aflam ca se tine la o disco din Fugen, unde sunt incaperi pentru diferite genuri de muzica. Ajunsi la fata locului, ne impartim in functie de preferinte.
Dupa cum probabi stiti, preferintele noastre fiind din zona feroaselor, am optat pentru “incaperea metal”. Dupa cateva beri Zillertal si o sticla de sampanie baute cu pofta anul nou ne prinde destul de adormiti si fara chef. In jurul orei 3, dupa o lupta acerba pentru un taxi, ajungem la cabana unde bagam un somn revigorant si odihnitor.
Ultima zi pe munte este 1 ianuarie, ziua dupa ceaiul dansant servit cu metal. Data fiind ora de culcare nepotrivita unui cantonament, am plecat spre partie cand soarele se afla deja la zenit. Oboseala si-a spus cuvantul si nu am facut decat cateva coborari, e drept, pe o varianta cu toate ingredientele necesare unui cocktail aus Österreich: rosu, albastru si negru! Finalul zilei ne-a gasit epuizati, oarecum lamentabili, dar cu suficienta energie pentru a da o ultima raita in après-skiul de la baza.
Urmeaza cina de adio la Sonnleiten, deja traditionala partida de sah intre Bogdan “am venit sa ma dau” Tudor si Mihai “frunza verde” Gheorghiu incheiata cu victoria categorica a lui Bogdan (9-4), plus si mai traditionala bere.
Dupa experienta de la venit, cand am ajuns prea devreme, am decis sa plecam lejer, in jurul orei 10 a.m. Totul bun pana cand ninsoarea care a lipsit pe durata sederii intre peretii falnici ai vaii Zillertal s-a revarsat cu naduf asupra soselelor din Europa. Inaintam greu si trecem de Budapesta pe la 8-9 p.m cand se preda si stafeta la volan. Restul autostrazii din Ungaria este pe alocuri precum o partie (se intampla si la altii) insa duba noastra are canturile ascutite si se infige bine chiar si la 100km/h. Prima parte a drumului din tara este doar umed, insa o ninsoare naprasnica loveste soseaua pustie undeva inainte de Sibiu, iar fulgii hipnotizanti provoaca o noua schimbare la volan, pe la 4 a.m. Pana la destinatia finala, se inainteaza in mare parte pe zapada asa ca ajungem abia la ora 11, dupa 25 de ore de rulare. Experienta drumului de intoarcere ne indeamna sa nu sfatuim si pe altii sa incerce aceasta ruta dintr-o bucata, in conditii meteo vitrege.
Asa se incheie voiajul tirolez, editia 2009-2010. Vorbele sunt de prisos, mai graitori fiind cei 200 km strabatuti de fiecare dintre noi, atat cat indica www.skiline.cc la finalul celor cinci zile de Skipass, care au astamparat setea primei parti a sezonului. Si e un sentiment care ramane, ceva care-ti aduce aminte de ce spunea Shawn Farmer in First Descent: “I’ll do it for as long as I can which is probably forever”. Tschüss Österreich, bis bald!
In final va prezentam si un filmulet, facut cam in graba ce-i drept, cu ce s-a intamplat prin Tirol.
Pentru cei interesati, iata detaliile tehnico-financiare:
- drum Ploiesti – Bruck am Ziller: 1492km, via Nadlac – Budapesta – Viena;
- cazare: 49 EUR/pers/zi, cu doua mese incluse;
- skipass valabil in toata zona Zillertal (600+ km): 166EUR pt 5 zile.
Plusuri:
- berea Zillertal (6 sortimente)
- Partia din Fugen (21 km)
- partiile amenajate excelent (zapada pe partie, iarba in stanga si-n dreapta)
- nocturna gratis de duminica
- apreskiurile
- “piure-ul” de la primele coborari
Minusuri:
- vremea foarte calda si lipsa zapezii din oras
Zillertal, partea I
On January - 7 - 2010
Dupa lungi discutii purtate in vara hotaram sa petrecem finalul de an in inima Alpilor Tirolezi, in regiunea Zillertal. Zillertal este cea mai mare depresiune traversată de raul Inn, situata in Tirol. Este incadrata la sud-est de ghetarul Zillertal Alpen, la est de varfurile mai joase ale muntilor Kitzbuheler Alpen şi la vest de Tuxen Alpen. Cel mai mare oras din aceasta regiune este Mayrhofen, oras cu o populatie de aproximativ 4000 locuitori.
Am gasit destul de greu o cazare la un pret decent care sa includa doua mese, intr-un satuc pe nume Bruck am Ziller, situat la intrarea in depresiune.
Dupa alte lungi discutii, hotaram intr-un final sa folosim ca mijloc de transport un microbuz, cu gandul de a parcurge cei 1500km fara oprire. O alegere nefericita deoarece drumul este foarte lung si obositor. De recomandat un drum cu 2-3 soferi si o oprire in Budapesta, care se afla jumatatea drumului si unde gasesti o sumedenie de hosteluri unde nu platesti mai mult de 10-15 EUR/noapte. Dupa multe alte discutii prelungite pana in seara de 25 decembrie, cadem de comun acord sa plecam in zorii zilei de 26.
Dupa un drum lipsit de evenimente notabile, ajungem in Viena in jurul orei 23. Constatand ca am ajuns cam devreme, hotaram sa facem un scurt popas in fosta capitala a imperiului Austro-Ungar, pentru trecerea in revista a catorva barulete. Spre uimirea noastra, majoritatea erau inchise sau pe punctul de a se inchide. Astfel, in timp ce o parte a grupului s-a infruptat dintr-un McDonald’s, bravul nostru sofer Alexandru impreuna cu Bogdan, care nu era in cea mai buna forma a sa, acuzand o stare febrila, s-au retras pentru un somn in fata primariei (Rathaus) adormiti de o bere respectiv un ceai cald.
Restul drumului ne aduce un nou sofer, Mariusica, care gonind fara frica ne duce teferi si nevatamati in fata pensiunii undeva in jurul orei 6 a.m. Luminile fiind stinse incepem sa ciocanim in geamuri. Intr-un final, usa se deschide si suntem poftiti in Sonneleiten Café. In timpul mesei de dimineata aflam ca duminica, una dintre partiile cu nocturna este deschisa, ba mai mult intrarea este libera. Astfel, dupa un somn reconfortant, ne urcam in masina si pornim spre Hochfugen. Dupa un drum ingust, intunecat si plin de serpentine ajungem intr-un final la micuta dar cocheta nocturna. Partia am gasit-o in conditii excelente, facuta piure, si imediat am luat cu asalt teleskiul. Dupa cateva ture, la 9 fix teleskiul se opreste brusc conform programului si plecam satisfacuti de mica incalzire. Urma prima zi pe munte.
Dimineata la micul dejun hotaram sa atacam muntele in zona Spieljoch. Partia se prezenta in conditii excelente, insa in primele ore ale diminetii zapada era inghetata bocna. Domeniul skiabil este destul de mic avand in special partii de dificultate medie. Spieljoch (1920m) si Onkeljoch (2050m) sunt cele doua varfuri de unde se poate vedea o parte din imensa vale de la poalele muntelui. Furata de mirajul primei coborari, Izabela, minunea din Parang, este prima care face cunostinta cu “podeaua” inghetata. De remarcat ar mai fi partia care pornea din Onkeljoch si care se termina dupa 21 de km, in parcarea de la poalele muntelui.
A doua zi ne-am gandit sa ne mutam cu un munte mai aproape de ghetar si am ales regiunea Hochzillertal-Kaltenbach-Hochfugen, trei munti de peste 2300 m, interconectati. Aici am intalnit si primele partii negre. Partia nr 13 (Wedelexpress) care pleca din varful Marchkopf (2501m) mi s-a parut una dintre cele mai interesante din zona, deoarece fiind ferita si destul de greu de ajuns la ea avea o zapada excelenta fara gheata si damburi.
Alte doua partii negre si interesante, 6 si 7 (Plaffenbuhel 1 si 2), care plecau din varful Pfaffenbuhel (2431m) au scos untul din noi. Seara in jurul catorva beri Zillertal am hotarat ca a doua zi sa mergem pe ghetar.
Astfel zorii celei de-a treia zi ne prind in drum spre ghetar. Numele sau Hintertux. Inaltimea… 3476m. Dupa 40 de km ajungem la statia de baza care se afla la 1500m. Urcam pana la 2100 m zguduiti bine de niste rafale de vant si cand ajungem sus suntem izbiti de priveliste. O vale imensa, cam de vreo 10-20 de ori mai mare ca Balea (poate exagerez, dar am scuze in acest caz), se intindea in fata. Luam inca un telescaun si urcam la 2660m, apoi inca unul si atingem intr-un final inaltimea maxima la care ajung instalatiile: 3250m. Dupa cateva minute in care ne-am uitat in stanga si-n dreapta cu gurile cascate am pornit in prima coborare. A fost de vis… zapada excelenta batuta foarte bine cu ratrackul, partii extrem de late in unele zone (150-200m), soare si multi km pana jos. Dupa cateva coborari ne-am mutat pe un alt varf, Gr. Kaserer (3200m) de unde am admirat varful Olperer (3476m) – foto.
A urmat o serie de coborari, pana la epuizare. O zi care parca n-am fi dorit sa se termine niciodata, s-a incheiat odata cu traditionala bere Schwechater si cu coborarea infinita de la final. Bucurosi ca am atins primul ghetar din Alpi ne-am intors in micul nostru Bruck.
Va urma!
La multi ani!
On January - 1 - 2010
Din inaltul Alpilor tirolezi, acolo unde se avanta vulturii, echipa pierdeiarna.ro va ureaza un 2010 plin de zapada si cati mai multi km pe placi/ skiuri!
