Dupa lungi discutii purtate in vara hotaram sa petrecem finalul de an in inima Alpilor Tirolezi, in regiunea Zillertal. Zillertal este cea mai mare depresiune traversată de raul Inn, situata in Tirol. Este incadrata la sud-est de ghetarul Zillertal Alpen, la est de varfurile mai joase ale muntilor Kitzbuheler Alpen şi la vest de Tuxen Alpen. Cel mai mare oras din aceasta regiune este Mayrhofen, oras cu o populatie de aproximativ 4000 locuitori.
Am gasit destul de greu o cazare la un pret decent care sa includa doua mese, intr-un satuc pe nume Bruck am Ziller, situat la intrarea in depresiune.
Dupa alte lungi discutii, hotaram intr-un final sa folosim ca mijloc de transport un microbuz, cu gandul de a parcurge cei 1500km fara oprire. O alegere nefericita deoarece drumul este foarte lung si obositor. De recomandat un drum cu 2-3 soferi si o oprire in Budapesta, care se afla jumatatea drumului si unde gasesti o sumedenie de hosteluri unde nu platesti mai mult de 10-15 EUR/noapte. Dupa multe alte discutii prelungite pana in seara de 25 decembrie, cadem de comun acord sa plecam in zorii zilei de 26.
Dupa un drum lipsit de evenimente notabile, ajungem in Viena in jurul orei 23. Constatand ca am ajuns cam devreme, hotaram sa facem un scurt popas in fosta capitala a imperiului Austro-Ungar, pentru trecerea in revista a catorva barulete. Spre uimirea noastra, majoritatea erau inchise sau pe punctul de a se inchide. Astfel, in timp ce o parte a grupului s-a infruptat dintr-un McDonald’s, bravul nostru sofer Alexandru impreuna cu Bogdan, care nu era in cea mai buna forma a sa, acuzand o stare febrila, s-au retras pentru un somn in fata primariei (Rathaus) adormiti de o bere respectiv un ceai cald.
Restul drumului ne aduce un nou sofer, Mariusica, care gonind fara frica ne duce teferi si nevatamati in fata pensiunii undeva in jurul orei 6 a.m. Luminile fiind stinse incepem sa ciocanim in geamuri. Intr-un final, usa se deschide si suntem poftiti in Sonneleiten Café. In timpul mesei de dimineata aflam ca duminica, una dintre partiile cu nocturna este deschisa, ba mai mult intrarea este libera. Astfel, dupa un somn reconfortant, ne urcam in masina si pornim spre Hochfugen. Dupa un drum ingust, intunecat si plin de serpentine ajungem intr-un final la micuta dar cocheta nocturna. Partia am gasit-o in conditii excelente, facuta piure, si imediat am luat cu asalt teleskiul. Dupa cateva ture, la 9 fix teleskiul se opreste brusc conform programului si plecam satisfacuti de mica incalzire. Urma prima zi pe munte.
Dimineata la micul dejun hotaram sa atacam muntele in zona Spieljoch. Partia se prezenta in conditii excelente, insa in primele ore ale diminetii zapada era inghetata bocna. Domeniul skiabil este destul de mic avand in special partii de dificultate medie. Spieljoch (1920m) si Onkeljoch (2050m) sunt cele doua varfuri de unde se poate vedea o parte din imensa vale de la poalele muntelui. Furata de mirajul primei coborari, Izabela, minunea din Parang, este prima care face cunostinta cu “podeaua” inghetata. De remarcat ar mai fi partia care pornea din Onkeljoch si care se termina dupa 21 de km, in parcarea de la poalele muntelui.
A doua zi ne-am gandit sa ne mutam cu un munte mai aproape de ghetar si am ales regiunea Hochzillertal-Kaltenbach-Hochfugen, trei munti de peste 2300 m, interconectati. Aici am intalnit si primele partii negre. Partia nr 13 (Wedelexpress) care pleca din varful Marchkopf (2501m) mi s-a parut una dintre cele mai interesante din zona, deoarece fiind ferita si destul de greu de ajuns la ea avea o zapada excelenta fara gheata si damburi.
Alte doua partii negre si interesante, 6 si 7 (Plaffenbuhel 1 si 2), care plecau din varful Pfaffenbuhel (2431m) au scos untul din noi. Seara in jurul catorva beri Zillertal am hotarat ca a doua zi sa mergem pe ghetar.
Astfel zorii celei de-a treia zi ne prind in drum spre ghetar. Numele sau Hintertux. Inaltimea… 3476m. Dupa 40 de km ajungem la statia de baza care se afla la 1500m. Urcam pana la 2100 m zguduiti bine de niste rafale de vant si cand ajungem sus suntem izbiti de priveliste. O vale imensa, cam de vreo 10-20 de ori mai mare ca Balea (poate exagerez, dar am scuze in acest caz), se intindea in fata. Luam inca un telescaun si urcam la 2660m, apoi inca unul si atingem intr-un final inaltimea maxima la care ajung instalatiile: 3250m. Dupa cateva minute in care ne-am uitat in stanga si-n dreapta cu gurile cascate am pornit in prima coborare. A fost de vis… zapada excelenta batuta foarte bine cu ratrackul, partii extrem de late in unele zone (150-200m), soare si multi km pana jos. Dupa cateva coborari ne-am mutat pe un alt varf, Gr. Kaserer (3200m) de unde am admirat varful Olperer (3476m) – foto.
A urmat o serie de coborari, pana la epuizare. O zi care parca n-am fi dorit sa se termine niciodata, s-a incheiat odata cu traditionala bere Schwechater si cu coborarea infinita de la final. Bucurosi ca am atins primul ghetar din Alpi ne-am intors in micul nostru Bruck.
Va urma!
