Pierde-iarna

Prin intermediul unor baieti destepti din Cehia am ajuns anul asta o saptamana in Austria, zona Schladming, pe domeniile Planai & Hochwurzen, Der Dachstein si Galsterberg. A fost o saptamana… nu stiu cum sa zic… TARE! A inceput dur, cu un drum de aproximativ 1500km din Paris(complicatii de logistica) pana in Viena si apoi catre Pruggern, localitatea unde am avut cuibul. Ninsori grele in Germania – motiv de emotii pentru masina mea cu cauciucuri de vara – ninsori in Alpii austrieci – motiv de pus lanturi, mers cu 30km/h pentru ca drumurile erau luna, scos lanturi, ajuns la poalele dealului, unde drumul devenea un fel de Sinaia-Cota 1400 dar cu viraje mai stramte si unde desi plugul trecea, zapada tot ramanea deci, prin deductie logica, pus lanturi la loc si urcat dealul cu inima-n dinti deoarece colibele unchiului Tom unde trebuia sa ajungem erau cocotate tocmai in varf.

Statiunea in sine nu are nimic. Nici macar farmacie, daca, Doamne fereste, ai nevoie de o aspirina. Cel mai apropiat magazin este la vreo 15 minute de mers cu masina, un SPAR unde opreste toata lumea sa faca “plinul”. Schladming-ul, o statiune mult mai mare, si baza domeniului Planai, este evident mult mai “dotat”…

Dar a meritat. Ajunsi sus, am lasat masina de izbeliste toata saptamana, a nins non-stop primele 72 de ore. Deci am inceput cantonamentul cu zile de powder. Domeniul Pruggern este izolat de restul partiilor, similar oarecum cu Poiana, dar din pacate, daca nu ai masina la dispozitie nu ai sanse sa ajungi in celelalte statiuni decat inchiriand un microbuz. Insa zona este tare, daca te gasesti in varf esti deasupra limitei golului alpin. Primele 2 zile le-am petrecut aici, blocati oarecum de ninsorile abundente care ne-au taiat avantul de a ne indrepta catre celelalte domenii, in special din cauza lipsei cauciucurilor de iarna – lectie invatata pe propria-mi piele: Austria pe timp de iarna fara pneuri pe masura nu se face! Dar nu am fost dezamagiti, savurand powder-ul proaspat livrat: SUPERB! Pow pow pana la brau, cum rar apuci…

A urmat investigarea celorlalte domenii, in lung si-n lat. E de prisos sa spun ca nu se compara cu ce gasim pe la noi, pentru ca deja e cliseu. Partii peste partii, cabluri peste cabluri, apres-ski-uri peste apres-ski-uri. Si colac peste pupaza, powder… Ba chiar si 2 zile cu Soare.
Trecand pe sub poarta cu “Welcome to Paradise” nu ne-am simtit departe de adevar. Combinatia de partii late, pentru toate gusturile, cu padure de-o parte si de alta, powder neatins printre copaci, Radler, Schnaps, Glühwein si Apfel Strudel, a fost un deliciu.

Pe scurt, daca va nimeriti pe acolo, nu e  de ratat.

Numa’ bine!

Cu un titlu destul de sugestiv, voi aborda mai in viteza subiectul, fara introduceri suplimentare.

2 ianuarie 2012, valea Prahovei. Cum “baba Iarna” nu a fost atat de darnica cu versantii Carpatilor Meridionali, omul a trebuit sa puna la lucru mega-inventia denumita tun de zapada, astfel incat rideru’ ce pofteste toata vara sa-si poata exprima feelingu’ pe partie.
Bun, totusi asta e un subiect sensibil la noi, unde adminii de partii vor bani cu sacul dar investesc cel mult in gondole fara sens (vezi Sinaia) sau in multe tunuri care admira stelele (vezi Poiana).
Totusi, pe cea mai mica partie din zona (adica Busteni), oamenii s-au incumetat sa primeasca facturi mai mari la intretinere si uite ca, desi pe munti zapada era lipsa, au reusit sa amenajeze o partie decenta cu zapada artificiala. Desigur nu e ceva nemaipomenit, atata vreme cat pana si la bulgari chestia asta e old story de ceva vreme.

Si totusi, in aceste conditii, multi dintre clientii partiei au ales sa dea spaga la “nenea de la telescaun”. Deci, cam asta ar fi atitudinea pentru cel care administreaza financiar partia (nu stiu daca e privat sau de stat, si nu conteaza in cazul acesta) – desi a facut ceva, nu mare lucru, nu-i dau banii pe care-i pretinde pentru folosirea partiei. Ne distram acum si pe urma, daca el nu mai are fonduri sa faca si la anu’ zapada artificiala… whatever! Ne descurcam.
Apoi, vine si un articol in Jurnalul, scris de un jurnalist impartial, care spune ca la Busteni e cel mai scump din lume, si la Poiana e mai ieftin si sunt mai multi km si s-au facut investitii (n.r. dar te dai pe pietre - update ulterior: este vorba de 2 ian, anno domini 2012).

Bine ar fi sa apara concurenta intre statiuni, dar nu prin articole platite, ci prin preturi si conditii “ca afara”! Si noi am putea incuraja asta, ingrosand randurile la cei care-si dau interesul si platind serviciile. Asa, poate la un moment dat si adminu’ P o sa zica: fuck it, ca la B vine lumea; ia sa atrag eu oamenii cu ceva mai bun decat are B (ding!).
Pana atunci, eu zic ca omu’ care ofera servicii peste altii, poate sa ceara mai mult. Ca doar din aceeasi cauza iti iei placa Burton si nu din Metro (un exemplu influentat de “guerrila marketing”…).
Voi ce ziceti?

Zapada inca nu a venit asa cum am sperat cu totii  insa au venit niste vesti  din Poiana Brasov. In mod sigur toata lumea asteapta cu sufletul la gura sa vada ce modificari s-au facut in Poiana, insa pana atunci ne “bucuram” cu preturile pentru transportul pe cablu stabilite de  catre Consiliul Judetean Brasov. Din cate imi amintesc de anul trecut preturile nu sunt marite insa inca sunt destul de mari pentru romanul de rand. Iata preturile:

-cartelele 6-240 puncte (valabile pana pe 30 aprilie) vor costa incepand cu 25 de lei pentru adulti şi 13 lei pentru copii, insa costul pentru fiecare punct scade daca sunt cumparate cartele cu mai multe puncte .
-abonamentele de 2 ore vor costa 55 de lei pentru adulti si 35 de lei pentru copii
-abonamentele de 4 ore vor costa 85 de lei pentru adulti si 50 de lei pentru copii
-abonamentele de o zi vor costa 125 de lei pentru adulti si 70 de lei pentru copii
-abonamentele de 10 zile vor costa 885 de lei pentru adulti si 540 de lei pentru copii

Nu ne ramane decat sa ne rugam ca o sa avem parte de zapada si bani prin buzunare. Pana la prima zapada spor la ceruit si ascutit!!!

Sa fie zapada!

Astazi incepe Cupa Mondiala de Ski, iar prima gazda a acestei competitii este Austria (Soelden). Mai intai vor intra in competitie doamnele, urmand ca maine sa intre in batalie si domnii. Asadar, marile favorite la castigarea Globului de cristal de anul acesta sunt Lyndsey Vonn si Maria Riesch. La baieti lupta este ceva mai stransa, urmand ca pentru castigarea trofeului sa se lupte Aksel Lund Svindal, Ivica Kostelic, Carlo Janka, Didier Cuche si nu in ultimul rand Benjamin Raich.
Sezonul 11/12 al Cupei Mondiale se intinde pana la sfarsitul lui martie. Caravana Cupei Mondiale va trece si pe langa Romania. Cei care vor dori sa vada spectacolul oferit de cei mai buni skiori ai planetei o pot face in Bansko pe 18 si 19 februarie 2012 iar cei cu mai multa dare de mana pot merge la Sochi (Rusia) pe 11 si 12 februarie 2012.
Trebuie spus ca Edit Miklos, cea care ne-a reprezentat la JO din Vancouver nu va mai participa pentru Romania ci pentru…Ungaria, deoarece a primit mai mult sprijin din partea federatie ungare. Edit a primit cetatenie maghiara, urmand ca din acest an sa nu mai reprezinte Romania. Federatia Romana de Ski primeste o mare bila maro din partea noastra!
In final nu ne ramane decat sa spunem “START!” si sa ne vedem cu bine la FINISH.
Mai jos aveti programul complet al Cupei Mondiale conform Federatiei Internationale de Ski (www.fis-ski.com)

Sa fie zapada!

Din cauza faptului ca sarbatorile nu au picat anul acesta asa cum si-ar fi dorit oamenii muncii sau scolarii, am ales sa petrecem cumpana dintre ani intr-o locatie apropiata, in Bansko.

Dupa cateva opriri pe ruta Ploiesti – Bucuresti – Giurgiu, ajungem finalmente la granita inghetata la propriu, si platim suma “modica” de trecere a podului peste Dunare, de ~6 EUR. Se pare ca aceasta taxa de frontiera este cea mai scumpa din Europa, iar bulgarii au facut demersuri, inca de acum cateva luni, pentru a o elimina sau pentru a o diminua la un nivel simbolic (daca va pasioneaza subiectul puteti citi mai multe aici).

Dupa trecerea granitei ne oprim la prima benzinarie (parca “Petrol”) pentru achizitia vinietei care costa 40 lei pentru 7 zile (daca aveti leva costa echivalentul a ~20 lei). Din graba uitam sa luam chitanta pentru una dintre masini si ne aducem aminte ca este una dintre practicile vecinilor pentru a putea aplica amenzi (vinieta nu este valabila fara chitanta). Incercam sa oprim la urmatoarele benzinarii insa ni se spune, uneori pe un ton usor disperat, ca nu au sau sa incercam la urmatoarea. E clara ideea, insa gasim pana la urma vinieta cu tot cu chitanta in apropiere de Sofia, din fericire inainte sa fim opriti de doua ori pentru control pe centura Sofiei.

Inainte de centura insa, tehnologia de tip Global Positioning System ne-o face a doua oara (dupa experienta din primavara), si ajungem intr-un orasel de langa Sofia, Elin Pelin, fix in parcarea din spatele unui bloc, unde drumul se infunda si unde se afla si o sectie de… politie. Oamenii statului care se aflau la treaba de “to serve and protect” au fost luati la tinta cu intrebari referitoare la cum putem iesi din labirint. Pentru ca engleza vorbita de ei era la fel de buna precum norvegiana vorbita de noi, s-a decis prin limbajul semnelor ca ne vor escorta pana la drumul corect! Iata ca atat de barfita politie bulgara demonstreaza contrariul, si ajungem din nou “on track”. Renuntam la GPS-ul pacatos si ne ghidam doar dupa traditionala harta. Pentru detalii de calatorie legate de tara alaturi de care suntem momentan blocati pentru accesul in spatiul Schengen, puteti accesa forumul.

Ajunsi la locul de cantonament… am desfasurat programul traditional de dat, mancat, baut, dormit si putin jacuzzi pentru refacere. Cum zapada nu prea a fost in partea sud-estica a Europei, bulgarii nu au avut decat 3 partii si jumatate deschise. Multa aglomeratie, romani care se bagau in fata, insa din fericire am avut jumatete de Tomba (partie neagra) unde sa dezmortim incheieturile. Bila alba este ca desi nu au avut zapada naturala, partiile deschise cu ajutorul tunurilor au fost impecabile in conditiile date. Bila neagra este ca in prima zi a anului am asteptat deschiderea gondolei. Adica bulgarii au dormit mai mult dupa revelion. Adica Bulgaria nu este Austria.

Cum in aceste conditii nu mai sunt prea multe de zis despre “playground-ul” bulgaresc, asteptam alte ninsori si lasam imaginile sa vorbeasca. Cateva poze gasiti aici! Ca sa nu creada lumea ca la Bansko e mereu aglomerat si zapada artificiala cititi aici despre cealalta incursiune a noastra in Bansko!

La aproape o saptamana dupa nefericitul accident al lui Serban Huidu, Romania este cuprinsa de isterie. Parintii isi suna disperati copiii plecati sa skieze prin munti iar in presa au aparut pana si campanii. Mai mult unii vorbesc despre ”blestemul partiilor din strainatate”.  Cel mai accesat  site de fotbal (gsp.ro), pentru ca nu poate fi numit de sport intrucat 90% din continut este despre fotbal, a pornit ditamai campania “Poarta casca!”. De ce nu o campanie “Poarta creier!” sau “Vrem partii amenajate!”? Sensibilizati la culme de accidentul lui Huidu, dar mai ales din lipsa de subiecte intrucat campionatul de fotbal este intrerupt, gesepistii ne spun de ce e buna o casca si cat costa o casca. Uau!!! Pacat ca nu spun nimic despre cei care au murit degeaba prin Predeal si Sinaia sau despre cei care isi rup mainile si picioarele din cauza ca partiile nu sunt semnalizate, sunt prost intretinute sau nu sunt inchise cand trebuie. Asta ar fi o campanie corecta! Casca te salveaza, e importanta insa trebuie plecat de jos, adica de la partii. Deci sa o lasam mai moale cu campaniile de sensibilizare. O sa ajunga unii sa spuna ca skiatul este un sport periculos. Este periculos pentru cei care nu-si cunosc limitele, pentru teribilisti si pentru cei care nu gandesc.

In alta ordine de idei, o alta “vedeta” autohtona a suferit de pe urma schiatului. Este vorba despre marea cantareata, pictorita si model… Ana Lesko. O “sursa demna de incredere” ne-a informat ca Ana si-a rupt o mana undeva prin Franta. Pe Anushka mi-o imaginam in orice fel, numai in costum de ski nu. De cand o stiu poarta numai chiloti si sutien. Se pare ca purta si o casca desi risca enorm sa-si turteasca parul…

Concluzionand, haideti mai intai sa invatam sa schiem/ sa ne dam pe placi si sa amenajam partiile prapadite pe care le avem, si abia apoi sa lansam campanii pentru purtatea echipamentului de protectie care se preteaza in tari unde sporturile de iarna au trecut de faza “abecedarului”. Lui Serban Huidu ii dorim insanatosire grabnica si sa se bucure in continuare de acest sport minunat.

P.S. Decalogul schiorului (sursa: www.skivirus.com)
1. Sa schieze in asa fel incat sa nu puna in pericol viata altui schior, sa nu pericliteze integritatea celorlalti schiori sau sa le cauzeze acestora un prejudiciu.
2. Sa isi adapteze viteza si maniera proprie de a schia potrivit pregatirii tehnice, conditiei fizice, starii zapezii, gradului de dificultate al partiei, conditiilor atmosferice si densitatii traficului de pe partie.
3. Sa isi aleaga cu grija traiectoria pe care urmeaza sa coboare, in scopul protejarii schiorilor aflati in aval si NU schiati cu viteze care va depasesc capacitatile de control.
4. Sa depaseasca schiorul aflat in aval fie pe partea dreapta, fie pe partea stanga, cu conditia ca aceasta depasire sa fie suficient de larga pentru o eventuala evolutie neasteptata a celui care urmeaza sa fie depasit. (Schiorul din deal este obligat sa-l ocoleasca pe cel din vale)
5. Sa se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte si al celui din aval, ca atat el cat si alti schiori sunt in afara oricarui pericol cu ocazia traversarii unei partii sau reluarii parcursului dupa o oprire temporara pe aceasta.
Adica te uiti si in stanga si in dreapata inainte sa treci.
6. Sa evite stationarea pe partie, mai ales pe portiunile inguste ale acesteia ori pe cele lipsite de vizibilitate. In cazul caderii, sa elibereze partia in cel mai scurt timp posibil.
7. Stationarea pe partie este interzisa. Se utilizeza marginea partiei, NUMAI in cazul in care este obligat sa urce sau sa coboare pe jos.
8. Sa respecte indicatoarele de semnalizare si balizele de marcare instalate pe partie si traseele de schi pentru agrement.
9. Sa anunte Salvamontul, in cazul accidentarii unui schior si sa acorde sprijin la transportarea acestuia.
Adica cei sapte ani de acasa.
10. In cazul producerii unui accident, schiorul trebuie sa ofere ajutor persoanei/persoanelor ranite. Cel care a provocat accidentul trebuie sa ramana pe loc si sa raspunda pentru pagubele materiale si fizice pe care le-a produs prin declinarea identitatatii in fata organelor abilitate, in cazul in care a fost martorul unui accident sau l-a provocat el insusi.

Sa fie zapada!

Acum cateva saptamani am avut de-a face cu o premiera in peisajul sporturilor de iarna din Romania – prima partie deschisa pe timpul verii. Aceasta asa-numita “dry sky slope” are in compozitie un material sintetic (fara sa fim siguri, pare a fi Snowflex),  iar urcarea se face cu ajutorul unei benzi transportoare.

Desi nu putem fi carcotasi 100%, pentru ca pana la urma este o initiativa prototip, ne gandim ca cei aproximativ 100.000 euro investiti pentru partia de 100 m lungime si 21 m latime, ar fi putut fi fructificati mai degraba in amenajarea partiei de iarna de la Cavnic, in cumpararea unui ratrac sau in modernizarea instalatiilor de transport pe cablu, avand in vedere situatia partiilor de ski din zona sau situatia generala a infrastructurii la nivelul tarii.

Urmeaza o filmare de la Cavnic:

…si dintr-un alt loc unde este instalata o astfel de partie – Noeux Les Mines, Franta:

Salutam insa acest pionierat fara a-i mai cauta alte sensuri dubioase si asteptam primele impresii ale celor care au testat deja “covorul”.

Dupa lungi discutii purtate in vara hotaram sa petrecem finalul de an in inima Alpilor Tirolezi, in regiunea Zillertal. Zillertal este cea mai mare depresiune traversată de raul Inn, situata in Tirol. Este incadrata la sud-est de ghetarul Zillertal Alpen, la est de varfurile mai joase ale muntilor Kitzbuheler Alpen şi la vest de Tuxen Alpen. Cel mai mare oras din aceasta regiune este Mayrhofen, oras cu o populatie de aproximativ 4000 locuitori.
Am gasit destul de greu o cazare la un pret decent care sa includa doua mese, intr-un satuc pe nume Bruck am Ziller, situat la intrarea in depresiune.

Dupa alte lungi discutii, hotaram intr-un final sa folosim ca mijloc de transport un microbuz, cu gandul de a parcurge cei 1500km fara oprire. O alegere nefericita deoarece drumul este foarte lung si obositor. De recomandat un drum cu 2-3 soferi si o oprire in Budapesta, care se afla jumatatea drumului si unde gasesti o sumedenie de hosteluri unde nu platesti mai mult de 10-15 EUR/noapte. Dupa multe alte discutii prelungite pana in seara de 25 decembrie, cadem de comun acord sa plecam in zorii zilei de 26.

Dupa un drum lipsit de evenimente notabile, ajungem in Viena in jurul orei 23. Constatand ca am ajuns cam devreme, hotaram sa facem un scurt popas in fosta capitala a imperiului Austro-Ungar, pentru trecerea in revista a catorva barulete. Spre uimirea noastra, majoritatea erau inchise sau pe punctul de a se inchide. Astfel, in timp ce o parte a grupului s-a infruptat dintr-un McDonald’s, bravul nostru sofer Alexandru impreuna cu Bogdan, care nu era in cea mai buna forma a sa, acuzand o stare febrila, s-au retras pentru un somn in fata primariei (Rathaus) adormiti de o bere respectiv un ceai cald.

Restul drumului ne aduce un nou sofer, Mariusica, care gonind fara frica ne duce teferi si nevatamati in fata pensiunii undeva in jurul orei 6 a.m. Luminile fiind stinse incepem sa ciocanim in geamuri. Intr-un final, usa se deschide si suntem poftiti in Sonneleiten Café. In timpul mesei de dimineata aflam ca duminica, una dintre partiile cu nocturna este deschisa, ba mai mult intrarea este libera. Astfel, dupa un somn reconfortant, ne urcam in masina si pornim spre Hochfugen. Dupa un drum ingust, intunecat si plin de serpentine ajungem intr-un final la micuta dar cocheta nocturna. Partia am gasit-o in conditii excelente, facuta piure, si imediat am luat cu asalt teleskiul. Dupa cateva ture, la 9 fix teleskiul se opreste brusc conform programului si plecam satisfacuti de mica incalzire. Urma prima zi pe munte.
Dimineata la micul dejun hotaram sa atacam muntele in zona Spieljoch. Partia se prezenta in conditii excelente, insa in primele ore ale diminetii zapada era inghetata bocna. Domeniul skiabil este destul de mic avand in special partii de dificultate medie. Spieljoch (1920m) si Onkeljoch (2050m) sunt cele doua varfuri de unde se poate vedea o parte din imensa vale de la poalele muntelui. Furata de mirajul primei coborari, Izabela, minunea din Parang, este prima care face cunostinta cu “podeaua” inghetata. De remarcat ar mai fi partia care pornea din Onkeljoch si care se termina dupa 21 de km, in parcarea de la poalele muntelui.
A doua zi ne-am gandit sa ne mutam cu un munte mai aproape de ghetar si am ales regiunea Hochzillertal-Kaltenbach-Hochfugen, trei munti de peste 2300 m, interconectati. Aici am intalnit si primele partii negre. Partia nr 13 (Wedelexpress) care pleca din varful Marchkopf (2501m) mi s-a parut una dintre cele mai interesante din zona, deoarece fiind ferita si destul de greu de ajuns la ea avea o zapada excelenta fara gheata si damburi.

Alte doua partii negre si interesante, 6 si 7 (Plaffenbuhel 1 si 2), care plecau din varful Pfaffenbuhel (2431m) au scos untul din noi. Seara in jurul catorva beri Zillertal am hotarat ca a doua zi sa mergem pe ghetar.
Astfel zorii celei de-a treia zi ne prind in drum spre ghetar. Numele sau Hintertux. Inaltimea… 3476m. Dupa 40 de km ajungem la statia de baza care se afla la 1500m. Urcam pana la 2100 m zguduiti bine de niste rafale de vant si cand ajungem sus suntem izbiti de priveliste. O vale imensa, cam de vreo 10-20 de ori mai mare ca Balea (poate exagerez, dar am scuze in acest caz), se intindea in fata. Luam inca un telescaun si urcam la 2660m, apoi inca unul si atingem intr-un final inaltimea maxima la care ajung instalatiile: 3250m. Dupa cateva minute in care ne-am uitat in stanga si-n dreapta cu gurile cascate am pornit in prima coborare. A fost de vis… zapada excelenta batuta foarte bine cu ratrackul, partii extrem de late in unele zone (150-200m), soare si multi km pana jos. Dupa cateva coborari ne-am mutat pe un alt varf, Gr. Kaserer (3200m) de unde am admirat varful Olperer (3476m) – foto.

A urmat o serie de coborari, pana la epuizare. O zi care parca n-am fi dorit sa se termine niciodata, s-a incheiat odata cu traditionala bere Schwechater si cu coborarea infinita de la final. Bucurosi ca am atins primul ghetar din Alpi ne-am intors in micul nostru Bruck.
Va urma!

Galerie foto