Cu un titlu destul de sugestiv, voi aborda mai in viteza subiectul, fara introduceri suplimentare.
2 ianuarie 2012, valea Prahovei. Cum “baba Iarna” nu a fost atat de darnica cu versantii Carpatilor Meridionali, omul a trebuit sa puna la lucru mega-inventia denumita tun de zapada, astfel incat rideru’ ce pofteste toata vara sa-si poata exprima feelingu’ pe partie.
Bun, totusi asta e un subiect sensibil la noi, unde adminii de partii vor bani cu sacul dar investesc cel mult in gondole fara sens (vezi Sinaia) sau in multe tunuri care admira stelele (vezi Poiana).
Totusi, pe cea mai mica partie din zona (adica Busteni), oamenii s-au incumetat sa primeasca facturi mai mari la intretinere si uite ca, desi pe munti zapada era lipsa, au reusit sa amenajeze o partie decenta cu zapada artificiala. Desigur nu e ceva nemaipomenit, atata vreme cat pana si la bulgari chestia asta e old story de ceva vreme.
Si totusi, in aceste conditii, multi dintre clientii partiei au ales sa dea spaga la “nenea de la telescaun”. Deci, cam asta ar fi atitudinea pentru cel care administreaza financiar partia (nu stiu daca e privat sau de stat, si nu conteaza in cazul acesta) – desi a facut ceva, nu mare lucru, nu-i dau banii pe care-i pretinde pentru folosirea partiei. Ne distram acum si pe urma, daca el nu mai are fonduri sa faca si la anu’ zapada artificiala… whatever! Ne descurcam.
Apoi, vine si un articol in Jurnalul, scris de un jurnalist impartial, care spune ca la Busteni e cel mai scump din lume, si la Poiana e mai ieftin si sunt mai multi km si s-au facut investitii (n.r. dar te dai pe pietre - update ulterior: este vorba de 2 ian, anno domini 2012).
Bine ar fi sa apara concurenta intre statiuni, dar nu prin articole platite, ci prin preturi si conditii “ca afara”! Si noi am putea incuraja asta, ingrosand randurile la cei care-si dau interesul si platind serviciile. Asa, poate la un moment dat si adminu’ P o sa zica: fuck it, ca la B vine lumea; ia sa atrag eu oamenii cu ceva mai bun decat are B (ding!).
Pana atunci, eu zic ca omu’ care ofera servicii peste altii, poate sa ceara mai mult. Ca doar din aceeasi cauza iti iei placa Burton si nu din Metro (un exemplu influentat de “guerrila marketing”…).
Voi ce ziceti?


Ce s-a întîmplat în aceşti doi ani de la tragedie, în următoarele rînduri. Finalul demersurilor familiei lui Bobo e însă clar: Primăria oraşului Sinaia şi Serviciul Public Salvamont Sinaia, în calitate de administratori ai pîrtiei, vor fi urmăriţi penal. Şi al doilea fapt: acum, zona tragediei de pe “Drumul de Vară” e balizată. Dar pentru toate aceste lucruri a fost nevoie de un certificat de deces.
In Valea Dorului zapada a fost buna pe sub telescaun, au batut-o si parea OK. A fost singurul loc unde s-a putut skia, Valea Soarelui si partia din dreapta erau pline de iarba si drumuri forestiere noi noute. M-am dat foarte incet dar am nimerit o piatra imensa acoperita cu un strat mic de zapada. M-am trezit 3 m mai in fata si cu un schi bine infipt in piatra buclucasa si gaurit in zona cantului, dar am avut noroc cu casca ca sigur nu am cazut pe ceva moale.
Ladies and gents, cum sezonul se cam alearga cu necrutatorul “the end”, ne-am luat inima-n booti si ne-am urnit spre Sinaia. O data pe an… de sarbatori, ca asa-i traditia-n popor.
