Pierde-iarna

Cu un titlu destul de sugestiv, voi aborda mai in viteza subiectul, fara introduceri suplimentare.

2 ianuarie 2012, valea Prahovei. Cum “baba Iarna” nu a fost atat de darnica cu versantii Carpatilor Meridionali, omul a trebuit sa puna la lucru mega-inventia denumita tun de zapada, astfel incat rideru’ ce pofteste toata vara sa-si poata exprima feelingu’ pe partie.
Bun, totusi asta e un subiect sensibil la noi, unde adminii de partii vor bani cu sacul dar investesc cel mult in gondole fara sens (vezi Sinaia) sau in multe tunuri care admira stelele (vezi Poiana).
Totusi, pe cea mai mica partie din zona (adica Busteni), oamenii s-au incumetat sa primeasca facturi mai mari la intretinere si uite ca, desi pe munti zapada era lipsa, au reusit sa amenajeze o partie decenta cu zapada artificiala. Desigur nu e ceva nemaipomenit, atata vreme cat pana si la bulgari chestia asta e old story de ceva vreme.

Si totusi, in aceste conditii, multi dintre clientii partiei au ales sa dea spaga la “nenea de la telescaun”. Deci, cam asta ar fi atitudinea pentru cel care administreaza financiar partia (nu stiu daca e privat sau de stat, si nu conteaza in cazul acesta) – desi a facut ceva, nu mare lucru, nu-i dau banii pe care-i pretinde pentru folosirea partiei. Ne distram acum si pe urma, daca el nu mai are fonduri sa faca si la anu’ zapada artificiala… whatever! Ne descurcam.
Apoi, vine si un articol in Jurnalul, scris de un jurnalist impartial, care spune ca la Busteni e cel mai scump din lume, si la Poiana e mai ieftin si sunt mai multi km si s-au facut investitii (n.r. dar te dai pe pietre - update ulterior: este vorba de 2 ian, anno domini 2012).

Bine ar fi sa apara concurenta intre statiuni, dar nu prin articole platite, ci prin preturi si conditii “ca afara”! Si noi am putea incuraja asta, ingrosand randurile la cei care-si dau interesul si platind serviciile. Asa, poate la un moment dat si adminu’ P o sa zica: fuck it, ca la B vine lumea; ia sa atrag eu oamenii cu ceva mai bun decat are B (ding!).
Pana atunci, eu zic ca omu’ care ofera servicii peste altii, poate sa ceara mai mult. Ca doar din aceeasi cauza iti iei placa Burton si nu din Metro (un exemplu influentat de “guerrila marketing”…).
Voi ce ziceti?

Ceea ce se petrece cu cei care ard de nerabdare sa-si prinda placa sau schiurile atunci cand se aude zvon de powder este ceva special, asa ca special a fost si weekendul 13-14 februarie, care in mod aproape traditional (pentru grupul nostru) a coincis cu ziua plina de inimioare mai mult sau mai putin sagetate de “arcul” comercial.

Ca de obicei, plecam sambata dupa primele acorduri ale cocosului, indreptandu-ne spre Azuga, unde fusesem directionati de zvonurile altor amici si de al saselea simt. Dupa slalomul printre gropile de pe DN1 si parcursul printr-o ninsoare ca-n povesti, ajungem in statiunea care-a dat numele unei beri cu renume.

Suntem suprinsi placut de faptul ca nu este foarte aglomerat, iar temperatura este numai buna, desi nu avem parte de cer senin. Ca de obicei, cartelele cu puncte sunt scumpe ca si raport calitate/ pret (70 lei – 5 urcari, 135 lei – 10 urcari, 260 lei – 20 urcari, 360 lei – 30 urcari, 120 lei – cartela pentru o zi). Zvonistica spune ca nu si-au recuperat investitia in gondola – aveti rabdare stimati avari, oricum preturile mari nu sunt raspunsul. Luati exemplele de la Vest…
Ne imbarcam nerabdatori spre culmea Sorica – ceata si vant, insa zapada arata bine si este multa! Primele coborari sunt de vis: partia nebatuta insa plina de powder! Dupa ce din ce in ce mai multi isi fac pofta si treiera zapada generoasa, ne mutam si pe Cazacu, care era oficial inchisa din cauza zapezii abundente nebatute si a riscului de avalansa in partea superioara. „Innotam” cu greu aproximativ 20 de minute de la gondola si in cele din urma ajungem in capul partiei. Aici din nou, alaturi de alti entuziasti, picam prada urletelor de bucurie datorate coborarilor prin zapada neatinsa in multe locuri.

Pentru ca e frumos, dar e si obositor sa te dai in nameti mari, plecam spre casa. Seara, dupa somnul de frumusete, alfam ca Matei este proaspat aterizat in urbea natala de la agentiile spatiale franceze. Bere… si maine iar la munte!





Urmeaza ziua de duminica 14 februarie. Pentru cei mai multi este ziua indragostitilor, insa pentru noi este Ziua Indragostitilor de Zapada. Asadar tot Azuga, si mai de dimineata, cu aceleasi gropi, sau mai adanci de data asta. Gasim Sorica batuta bine, asa ca degustam cu nesat „piureul” matinal. Spre pranz apare si soarele, si decidem sa coboram in valea de la Stana, valea de care ne leaga amintiri „din copilarie”. Soare, bere, cate-un chezlongue pentru fiecare si alte strengarii, adica ingredientele necesare pentru-o zi reusita! O bila neagra pentru teleschiul de la Stana, pe care nu-l recomandam celor cu snowboard – aproape toata panta de urcare este inclinata, astfel incat trebuie sa stai in permanenta pe un cant. Insa, efortul merita fara doar si poate daca prindeti o zi ca cea de duminica.


Socant! Galerie foto!

P.S. “A” – de la Azuga