Statiunea in sine nu are nimic. Nici macar farmacie, daca, Doamne fereste, ai nevoie de o aspirina. Cel mai apropiat magazin este la vreo 15 minute de mers cu masina, un SPAR unde opreste toata lumea sa faca “plinul”. Schladming-ul, o statiune mult mai mare, si baza domeniului Planai, este evident mult mai “dotat”…

Dar a meritat. Ajunsi sus, am lasat masina de izbeliste toata saptamana, a nins non-stop primele 72 de ore. Deci am inceput cantonamentul cu zile de powder. Domeniul Pruggern este izolat de restul partiilor, similar oarecum cu Poiana, dar din pacate, daca nu ai masina la dispozitie nu ai sanse sa ajungi in celelalte statiuni decat inchiriand un microbuz. Insa zona este tare, daca te gasesti in varf esti deasupra limitei golului alpin. Primele 2 zile le-am petrecut aici, blocati oarecum de ninsorile abundente care ne-au taiat avantul de a ne indrepta catre celelalte domenii, in special din cauza lipsei cauciucurilor de iarna – lectie invatata pe propria-mi piele: Austria pe timp de iarna fara pneuri pe masura nu se face! Dar nu am fost dezamagiti, savurand powder-ul proaspat livrat: SUPERB! Pow pow pana la brau, cum rar apuci…

A urmat investigarea celorlalte domenii, in lung si-n lat. E de prisos sa spun ca nu se compara cu ce gasim pe la noi, pentru ca deja e cliseu. Partii peste partii, cabluri peste cabluri, apres-ski-uri peste apres-ski-uri. Si colac peste pupaza, powder… Ba chiar si 2 zile cu Soare.
Trecand pe sub poarta cu “Welcome to Paradise” nu ne-am simtit departe de adevar. Combinatia de partii late, pentru toate gusturile, cu padure de-o parte si de alta, powder neatins printre copaci, Radler, Schnaps, Glühwein si Apfel Strudel, a fost un deliciu.

Pe scurt, daca va nimeriti pe acolo, nu e  de ratat.

Numa’ bine!

Bun, a doua zi dupa desteptarea rezonabila, am ajuns ca oamenii in Mogosa la 12 =)) cu chef de dezmortit oasele. Drumul dezapezit corespunzator, si tone de zapada traditionale pentru iarna grea (haha) pe care am traversat-o. Mergem spre telescaunul de o persoana, in stanga lacului inghetat si inzapezit si luam doar o urcare pentru recunoastere (8 lei). Se urca inceeeet, ajungem sus si privelistea este superba. In sfarsit, pornim pe neagra care este insa plina de damburi. Din pacate, aici se pare ca nu se intretine nicicum partia, spre deosebire de vecinii de la Suior, pe care ii intersecteaza la jumatate. Inclinatia este numai buna pentru cine doreste sa simta ca “se da”, din pacate cu damburile prezente te concentrezi mai mult pe evitat. La jumatatea partiei este instalat si un teleschi, care duce pana sus – bun pentru zilele cand nu este zapada pana jos la telescaun.
In concluzie, din pacate pentru potentialul terenului, as alege Suiorul pentru faptul ca este intretinut… DAR, ne intrebam cum este Mogosa in stare fresh, cu zapada noua pe ea. Retoric.

Spor la dat si explorat!

Asadar, muntele nu tine cont de culoarea sangelui, si ii taxeaza pe cei care supra-evalueaza sau vor sa isi depaseasca limitele intr-o anumita situatie care impune logica inaintea freneziei. Multa lume a vazut probabil Deeper, cu Jeremy Jones, si a vazut ca pana si “starurile” renunta atunci cand simt ca riscurile sunt prea mari. Evident, noi nu ne putem asuma aceleasi riscuri ca Jones. Fiecare trebuie sa se cunoasca mai intai pe sine, propriile capabilitati, si sa decida daca o panta plina de powder nu aduce mai mult pericol decat satisfactie.

Regula de baza in ceea ce priveste evitarea avalanselor este sa traversezi singur zonele periculoase, dar sa nu pleci singur la drum sau sa nu anunti unde te afli. Restul este can-can, dar self-awarness-ul este primordial. Poate colegul aero-spatial ne povesteste ceva si despre dispozitivele de cautare in avalanse ;=)
Un bun articol despre tipurile de avalanse puteti citi aici: http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/10-avalanse/4-tipuri-de-avalanse.

Pentru ca powderul de primavara se ingramadeste in Alpi, acolo unde probabil multi insetati vor merge in saptamanile urmatoare, have fun but ride safe!

Fiind vorba de un telescaun old school (de doua locuri) urcarea dureaza ceva vreme, mai mult decat o coborare normala pe schiuri/ placa. Ajunsi la statia de sus, vedem pe fundal inaltandu-se semet partia Mogosa – din pacate administrata de altcineva, si fara legatura cu Suior, desi exista o varianta de intersectare in partea de jos. In mod normal domeniul asta ar fi fost unit, cu telescaune/ gondole si alte accesorii, si uite asa s-ar fi ajuns la inca un manunchi de vreo 10 km. Dar, ne intoarcem la realitate.

Telescaunul deserveste doua variante, care se intersecteaza la un moment dat, impanzite de tunuri de zapada si stalpi de nocturna in cazul variantei principale. Mai exista si o a treia varianta, care era insa inchisa. Calitatea, lungimea si posibilitatile de “joaca” ale partiilor incaseaza un like! Sunt largi, cu portiuni mai line si altele mai abrupte (catalogate drept rosii), posibilitati de forest riding si bump-uri lasate de natura pentru cine vrea sa exerseze, si destul de lungi (cam cat Sorica, Azuga).
In weekend cel putin, nocturna este aprinsa pana la ora 22, nefiind nevoie de alt pass. Asadar nu mai sunt scuze, ride until you drop!

Si pentru ca tot am spus de drop, comunitatea activa din Baia Mare pregateste un concurs cu un setup foarte interesant, party si tot tacamul, chiar weekendul urmator, pe 18 februarie – burnthestreets.ro!

La treaba, iarna este “grea”!

Sa fie zapada!

Capacitatile incredibil de limitate ale internet provider-ului meu nu mi-au permis sa uploadez varianta FullHD, dar mi-am invatat lectia. Concluzia: emigrez in alta tara care sa fie intr-adevar conectata la internet…

Numa’ bine!

Anul asta am profitat de ocazie ca sa testez jucaria descrisa intr-unul din posturile precedente – http://pierdeiarna.ro/2011/12/crocolis-hd-aka-extreme-hd-aka-hd-si-atat/ – si m-am gandit sa va impartasesc si voua plusurile si minusurile.

Cu ce sa incepem?

Hai cu minusurile – un segment mai stufos textual pentru lamuriri:

1) Greutatea*

Camera e cam grea. Nu merge pusa pe ochelari(decat daca ai un strap de metal la ei), ceea ce pentru mine a fost oarecum o dezamagire. Nu ma deranjeaza sa-i gasesc alta locatie, dar stim bine ca scafarlia e cel mai stabil punct al corpului in astfel de sporturi.

2) Vibratii**

Asa am descoperit ca sufar de o forma incipienta de Parkinson, sau cel putin asa pare, cand filmez tinand camera in mana, asa ca observatia lui Marius e valabila (ce-i drept, mogulii nu ajuta). Ceea ce e interesant e ca pe display-ul camerei imaginea este mult mai stabila, dar desigur poate fi din cauza dimensiunii reduse a acestuia. Oricum, plasarea ei undeva pe corp/cap, elimina aceasta problema.

3) Lentila

Un alt minus este forma lentilei. Avand suprafata plata si rama, daca o dai de zapada uda care sa si inghete, acolo ramane. Insa, uimitor, inca nu am reusit sa o zgarii.

Si cam astea is: NO NO la ochelari, mofturoasa la miscari bruste si neprietenoasa cu zapada semi-topita…

* La capitolul greutate mai e de discutat, dupa cum mi-a marturisit un posesor de GoPro, careia daca ar fi sa ii adaugi si un display plus carcasa waterproof, i-ai afecta semnificativ greutatea de baza. Deci ramane de vazut daca poate fi considerat un minus sau pur si simplu un mic inconvenient.

** Am luat un brat telescopic care a ameliorat drastic situatia – probabil un semn ca nu e facuta sa filmeze din mana.

Ajungem la Plusuri +++

1) Autonomie

Bateria tine o vesnicie. Am incarcat-o doar de 2 ori intr-o saptamana, una dintre dati fiindca facusem un TimeLapse pana la descarcare totala (timp de 3 ore).

2) Poze + TimeLapse + In Movie Stills

Poze superbe iar lentila fisheye le da o nota aparte. Un plus este posibilitatea de a face poze in timp ce filmezi (inca nu am descoperit rostul acestei optiuni, dar e bine de avut).

3) Film

Filmeaza ca lacrima atunci cand e fixa iar in zilele insorite face minuni. Si chiar si cu ea in miscare detaliile si culorile sunt exceptionale chiar si in conditii meteo nefavorabile (nori, ninsoare, etc.)

4) Waterproof

Veti vedea in imagini…

Overall, sunt super multumit de investitie

Nu am ascultat sfatul domnului Copos, iar prima coborare am facut-o pe Sulinar. Zapada multa ca-n vremurile bune insa nebatuta si…pe stanga un imens lac de acumulare, iar pe dreapta lancii de zapada (din pacate oprite). Dupa parerea mea, poate ca ma insel, Sulinarul a fost nivelat si parca au disparut galmele din Canal. In partea de final a aparut o legatura cu partia Bradul si implicit cu telecabina mare.

O alta surpriza placuta este Drumul Rosu care a fost latit semnificativ si incepe sa arate cu o partie adevarata. Cele mai mari modificari s-au facut insa pe Lupului carea fost latita (cel putin asa cred) si au aparut niste legaturi cu Ruia. Ciresele de pe tort sunt cele doua telescaune noi care deservesc partia Lupului, iar in statia de sus a telescaunului s-a facut o “trecere” spre gondola.

In concluzie, Poiana Brasov incepe sa semene cu o statiune montana. Totusi mai este mult de lucrat deoarece partiile inca nu sunt marcate cum trebuie, pliantele cu harta statiunii sunt inexistente, iar gardurile de protectie, desi au inceput sa apara, nu acopera toate zonele periculoase. Preturile sunt decente pentru ce ofera Poiana acum si speram ca astfel vor face o concurenta serioasa nesimtitilor de pe Valea Prahovei (vezi Busteni unde skipassul pe o zi este 60 euro!!!!!!!!!). Pretul abonamentului pentru o zi de skiat este de 125 lei dar se poate skia si cu cartele de 2 sau 4 ore precum si pe baza de puncte. Probabil ca pana la anul toate aceste aspecte vor fi rezolvate si pe langa celelalte partii promise vom vedea imbunatatiri si la partea de “fineturi”.

Pana la anul Poiana Brasov primeste nota 8 cu sansa ca in toamna sa-si mareasca nota!

Sa fie zapada!

2 ianuarie 2012, valea Prahovei. Cum “baba Iarna” nu a fost atat de darnica cu versantii Carpatilor Meridionali, omul a trebuit sa puna la lucru mega-inventia denumita tun de zapada, astfel incat rideru’ ce pofteste toata vara sa-si poata exprima feelingu’ pe partie.
Bun, totusi asta e un subiect sensibil la noi, unde adminii de partii vor bani cu sacul dar investesc cel mult in gondole fara sens (vezi Sinaia) sau in multe tunuri care admira stelele (vezi Poiana).
Totusi, pe cea mai mica partie din zona (adica Busteni), oamenii s-au incumetat sa primeasca facturi mai mari la intretinere si uite ca, desi pe munti zapada era lipsa, au reusit sa amenajeze o partie decenta cu zapada artificiala. Desigur nu e ceva nemaipomenit, atata vreme cat pana si la bulgari chestia asta e old story de ceva vreme.

Si totusi, in aceste conditii, multi dintre clientii partiei au ales sa dea spaga la “nenea de la telescaun”. Deci, cam asta ar fi atitudinea pentru cel care administreaza financiar partia (nu stiu daca e privat sau de stat, si nu conteaza in cazul acesta) – desi a facut ceva, nu mare lucru, nu-i dau banii pe care-i pretinde pentru folosirea partiei. Ne distram acum si pe urma, daca el nu mai are fonduri sa faca si la anu’ zapada artificiala… whatever! Ne descurcam.
Apoi, vine si un articol in Jurnalul, scris de un jurnalist impartial, care spune ca la Busteni e cel mai scump din lume, si la Poiana e mai ieftin si sunt mai multi km si s-au facut investitii (n.r. dar te dai pe pietre - update ulterior: este vorba de 2 ian, anno domini 2012).

Bine ar fi sa apara concurenta intre statiuni, dar nu prin articole platite, ci prin preturi si conditii “ca afara”! Si noi am putea incuraja asta, ingrosand randurile la cei care-si dau interesul si platind serviciile. Asa, poate la un moment dat si adminu’ P o sa zica: fuck it, ca la B vine lumea; ia sa atrag eu oamenii cu ceva mai bun decat are B (ding!).
Pana atunci, eu zic ca omu’ care ofera servicii peste altii, poate sa ceara mai mult. Ca doar din aceeasi cauza iti iei placa Burton si nu din Metro (un exemplu influentat de “guerrila marketing”…).
Voi ce ziceti?

Am ajuns in Predeal unde n-am avut incotro si am spart pusculita ca sa ne luam niste urcari amarate. In Predeal ca si-n Azuga nicio imbunatatire fata de anul trecut…doar pretul parcarii si al urcarilor. Surpriza a venit insa de pe partie unde am prins un pow-pow excelent la primele coborari. Toate partiile erau practicabile cu aproximativ 30 cm de zapada pufoasa, fara pietre, fara gheata si cu lume putina. Mai multe nu sunt de spus, poate doar ca am facut botezul micii jucarii, pe numele ei: HERO. HD HERO. Filmarea o puteti urmari putin mai jos. Una peste alta, o prima zi de munte excelenta. Speram ca si maine o sa fie cel putin la fel deoarece ninsoarea nu dadea semne cum ca s-ar opri.

Sa fie zapada!