Cum primavara a inceput deja sa-si arate coltii m-am gandit ca este timpul de o escapada in $inaia. Da…$inaia perla Carpatilor, cea mai inalta statiune, cea mai veche , cea mai cea mai bla bla bla… Asadar, de dimineata ne-am urcat in masina si am pornit spre Cota 2000 nerabdatori sa vedem noile partii si noul telescaun inaugurat cu atat fast de doamna Udrea. Dupa “frumosul” drum spre Cota 1400, lasat in paragina probabil intentionat de catre autoritatile locale pentru a obliga turistii sa dea banii pe “gondola roz” sau pe telecabina, am ajuns in parcare. Foarte frumos! Miros de rahat proaspat si mocirla totul la pretul de 9 lei!
Ajungem la ghereta de bilete unde trona un frumos afis “Cartelele nu sunt valabile la telegondola si la telescaunul de 4 locuri valea soarelui!”. Afisul ne-a cam pus pe ganduri insa ne-am luat niste cartele. Preturile nu mai are rost sa le comentam…porcos de mari!
La telescaun am inteles si care e treaba cu cartelele. Sa va explic! Daca vrei sa mergi cu telescaunul nou “de patru locuri”, care din cate am inteles este al primariei, pe langa cartela aferenta trebuie sa-ti mai iei niste cartele ca sa ajungi acolo! Cu telescaunul sau cu telecabina, dupa preferinte. Asadar…turistul venit in $inaia pentru o tura pe partiile noi, o ia frumos la picior din gara sau cu masina pana la gondola roz (care e la mama naibii, undeva la mijlocul distantei dintre $inaia si Cota 1400), isi ia o cartela sau un skipass de acolo si se urca in frumoasa telegondola. Ajuns la Cota 1400 isi ia alta cartela ca sa ajunga sus la Cota 2000 de unde o ia frumos la picior inca vreo 500 de metri. Ajuns la partiile noi, isi da drumul la vale pe minunatele partii Valea Soarelui 2 (cica 1.200 de metri lungime) şi Lăptici (cica 1.900 de metri).
De ce aceasta incurcatura? Un angajat de la telescaun mi-a raspuns : “Nu s-a inteles primaria cu domnu’ … xxx”. Pe Lăptici, dupa vreo 600-700 de metri turistul deja obosit,nervos si fara bani intampina un nou obstacol si anume un deal care este foarte greu de urcat chiar daca vii in viteza. Dupa deal, urmeaza o portiune de plat de cateva zeci de metri apoi se continua partia, care din rosie devine de un albastru superb. Obosit, turistul zice ca e momentul sa se odihneasca un pic si sa bea ceva cald. Isi da ultimii banuti pe un ceai sau o bere si se pregateste de plecare. Pipi alarm!!! Turistul disperat incepe sa caute o buda, un wc, un copac orice!!! La bar i se raspunde “Nu avem apa!”. “Si ce fac?” intreaba turistul. I se raspunde cu o ridicare din umeri. Turistul, mai nervos ca inainte se urca in telescaun coboara undeva la jumatatea partiei si face un pipi pe toata partia Lăptici. “AAAAAAHHHH” exclama turistul…
Sfarsit!
Cateva poze gasiti aici
Ps: vremea a fost excelenta! Soare, un pic de vant si lume putina. Zapada e pe sfarsite iar pe Drumul de vara a inceput sa se topeasca
Sa fie zapada!
Share on Facebook
Ladies and gents, cum sezonul se cam alearga cu necrutatorul “the end”, ne-am luat inima-n booti si ne-am urnit spre Sinaia. O data pe an… de sarbatori, ca asa-i traditia-n popor.
Dupa un drum plin de restrictii de viteza si radare ratam drumul spre Sofia si ne indreptam spre Stara Zagora. Dupa ce ne invartim aproximativ o ora, reusim sa iesim din Stara Zagora si cu mult norc nimerim si asa-zisa autostrada spre Sofia pe care o parasim dupa vreo 100 de km in directia Velingrad, un oras care te duce cu gandul mai mult la vodka decat la un oras din UE. Reusim sa ne ratacim si in frumosul Velingrad deoarece GPS-ul este absolut depasit si dupa o ora gasim drumul spre… Razlog. Urmeaza un drum de aproximativ 90 km, absolut infernal. Dupa 12 (doisprezece) ore de drum, ajungem in cele din urma in Bansko si recomandam tuturor sa studieze atent harta, sa nu se lase dusi de GPS si sa mearga pe ruta Ruse – Sofia.
A doua zi luam primul contact cu domeniul schiabil. Pretul unei cartele cu valabilitate de o zi este de 50 leva (aproximativ 25 EUR – adica mai ieftin decat in pseudo-statiunile mioritice), iar al celor pentru mai multe zile scade exponential odata cu cresterea numarului zilelor. Suntem impresionati de gondola care vine pana in centrul orasului, ca si partia, dupa modelul austriac. Totul este ingrijit, facut asa cum trebuie si iata ca dupa ce au investit cu folos, oamenii isi culeg acum “levele” cuvenite. Ne incalzim cu cateva ture pe partia (neagra si de 73%) ce poarta numele schiorului cu multe admiratoare, Alberto Tomba, apoi atacam culmea superioara a statiunii (2600 m) aflata la poalele varfului Todorka (2746 m). Este si singura ascensiune in acest loc deoarece golul alpin si vantul sanatos au facut ca instalatiile din partea superioara sa nu mai functioneze pe durata vizitei noastre. Chiar si asa, partiile aflate sub 2000 m au fost o reala placere si am plecat multumiti, in decor de curcubeu, cu gandul la sesiunea de spa de la hotel. Jacuzzi, piscina si promotia la cocktailuri au fost atractiile serii ce-a urmat.
Dupa lichidele colorate, ne trezim in graba pentru ca afara ninge si nu e timp de pierdut. A doua zi a fost un cadou al muntilor Pirini pentru cei care simt furnicaturi atunci cand coboara prin pow, padure, si toate elementele asezate cu stil de natura backcountry-ului. Dupa ninsoare si pow apare si soarele, prilej pentru un popas la “Bla-Bla” unde ne infruptam cu bucatele si bauturile (foarte scumpe) bulgaresti. 
Alaturi de frantuzul aflat in vacanta, in ultimul moment s-a alaturat grupului si o alta figura legendara a partiilor, Fane “Talent”, un cuceritor in adevaratul sens al cuvantului.
Nea Brebe ne transporta pana la baza telescaunului in clasica Dacie break, care paraie din toate incheieturile pe drumurile gaurite ale tarii “land of choice”. Urmeaza urcarea de aproximativ 20 de minute, ne despachetam si iesim in inspectie.
