Ladies and gents, cum sezonul se cam alearga cu necrutatorul “the end”, ne-am luat inima-n booti si ne-am urnit spre Sinaia. O data pe an… de sarbatori, ca asa-i traditia-n popor.
Veselie mare si pe drum, unde sufla vantul avand in vedere ca lumea inca digera kilogramele de miel, si la cota 1400, unde-am urcat aproape fara probleme cu masina si unde telescaunul functiona gol, in timp ce alti compatrioti incaltati cu pantofi asteptau linistiti la coada la telecabina.
Soare si atmosfera de vacanta si la cota 2000, unde preturile prohibitive si lipsite de realism ne-au trimis direct la plaja. Dupa prelungita portie de bronz si cateva sculpturi in zapada care nu pot fi ilustrate aici, am hotarat sa coboram pe placi pana la 1400, asa cum era normal. Mai putin normal a fost ca spre final, din cauza lipsei de concentrare specifice finalului de sezon, am avut parte de trante in noroi, cireasa pe tortul unei zile de primavara la munte.
Remarcam posibilitatile multiple de dezvoltare a acestui frumos domeniu schiabil (toata lumea face asta de cand am mai scos si noi nasul prin vest sau sud) si lipsa totala de vointa si de bun-simt a investitorilor, administratorilor, s.a.m.d. Sa amintim doar cateva minusuri: preturi foarte mari in raport cu ce se ofera (partii si infrastructura), cozi la telecabine – in sezon, un telescaun datand dintr-o epoca apusa, un telescaun nou care functioneaza fara noima, o gondola construita parca in ideea “noi chiar putem sa ne batem joc de voi”, aflata departe de orice precum si “extrasezonul” din timpul saptamanii si “sezonul” din weekend si de sarbatorile legale.
Ne vedem la anul? DA…INSA NU LA SINAIA!
Share on Facebook
Din categoria mai bine incercam sa facem ceva, decat sa nu facem nimic, ne-am gandit la acest articol si/sau initiativa.
