Pierde-iarna

Sub influenta zapezii

Archive for March, 2010

Sprit de vara

Posted by Bogdan On March - 28 - 2010

Sambata trecuta, ambitionati de zvonurile cum ca la Sinaia e zapada cat casa ne-am gandit sa dam o raita prin frumoasa noastra statiune de la poalele Bucegilor. Ajunsi la telecabina, “cheful” nostru de Sinaia a fost risipit de coada imensa. Mai mult, de la casa de bilete ni s-a spus ca nu se da drumul la telescaun decat “daca este aglomeratie”. Imediat ne-am reorientat spre Busteni. Stim ca primaria locala nu s-ar fi imbogatit cu banii nostri, dar de ce sa investesti in ceva care nu-ti place?…

Sub Caraiman era mult mai liniste, iar partia se prezenta in conditii ireprosabile. Dupa cateva ture, soarele si atmosfera de primavara au alungat gecile, iar mai apoi si tricourile, totul terminandu-se cu o aparitie stanjenitoare pe A1 despre care a aflat probabil intreg Facebook-ul =))

Share on Facebook

Zvezdi ot Bansko

Posted by alexmd On March - 14 - 2010

Cum sezonul se apropia de final (sau nu, daca ne uitam pe fereastra) am hotarat sa-l inchidem apoteotic in mult mentionata statiune a vecinilor de la sud de Dunare. Partea organizatorica a fost rezolvata de “mama” grupului asa ca ne-am trezit bine-merci cu rezervari la 4 sau 5 stele (ce mai conteaza…), si cu piscina, jacuzzi si bauturi colorate sub acoperis.

Si iata-ne in zorii zilei de 4 martie, cu ochii carpiti de somn putin, impachetati in cele doua mini-masini si gata de drum. Soseaua Bucuresti – Giurgiu este neasteptat de buna, exceptand iesirea din capitala si hartoapele din orasul aflat la granita. Platim cu uimire taxa de 25 de lei pentru trecerea podului, uimire care se amplifica cand constatam ca asfaltul podului este un sir de gropi si “pasim” in Bulgaria aflata in crepuscul matinal. Platim vigneta (50 lei) si suntem gata de calatoria care, nu stiam inca, va fi una plina de schimbari inopinate si accidentale, ca in drama antica.

Dupa un drum plin de restrictii de viteza si radare ratam drumul spre Sofia si ne indreptam spre Stara Zagora. Dupa ce ne invartim aproximativ o ora, reusim sa iesim din Stara Zagora si cu mult norc nimerim si asa-zisa autostrada spre Sofia pe care o parasim dupa vreo 100 de km in directia Velingrad, un oras care te duce cu gandul mai mult la vodka decat la un oras din UE. Reusim sa ne ratacim si in frumosul Velingrad deoarece GPS-ul este absolut depasit si dupa o ora gasim drumul spre… Razlog. Urmeaza un drum de aproximativ 90 km, absolut infernal. Dupa 12 (doisprezece) ore de drum, ajungem in cele din urma in Bansko si recomandam tuturor sa studieze atent harta, sa nu se lase dusi de GPS si sa mearga pe ruta Ruse – Sofia.

Prima impresie pe care o lasa Bansko este de oras artificial, copiat parca de undeva. Este plin de hoteluri de 4-5 stele, vile, dar si santiere. Aduce intr-un fel a Pipera daca ne este permisa comparatia. Ajungem la timp pentru masa de seara, insa putin prea tarziu pentru piscina, asa ca iesim la shopping sa cercetam marcile locale de bere. Rezultatul nu este nemaipomenit dar alaturi de glumitele de cabana si oboseala acumulata, seara se incheie ok…

A doua zi luam primul contact cu domeniul schiabil. Pretul unei cartele cu valabilitate de o zi este de 50 leva (aproximativ 25 EUR – adica mai ieftin decat in pseudo-statiunile mioritice), iar al celor pentru mai multe zile scade exponential odata cu cresterea numarului zilelor. Suntem impresionati de gondola care vine pana in centrul orasului, ca si partia, dupa modelul austriac. Totul este ingrijit, facut asa cum trebuie si iata ca dupa ce au investit cu folos, oamenii isi culeg acum “levele” cuvenite. Ne incalzim cu cateva ture pe partia (neagra si de 73%) ce poarta numele schiorului cu multe admiratoare, Alberto Tomba, apoi atacam culmea superioara a statiunii (2600 m) aflata la poalele varfului Todorka (2746 m). Este si singura ascensiune in acest loc deoarece golul alpin si vantul sanatos au facut ca instalatiile din partea superioara sa nu mai functioneze pe durata vizitei noastre. Chiar si asa, partiile aflate sub 2000 m au fost o reala placere si am plecat multumiti, in decor de curcubeu, cu gandul la sesiunea de spa de la hotel. Jacuzzi, piscina si promotia la cocktailuri au fost atractiile serii ce-a urmat.

Dupa lichidele colorate, ne trezim in graba pentru ca afara ninge si nu e timp de pierdut. A doua zi a fost un cadou al muntilor Pirini pentru cei care simt furnicaturi atunci cand coboara prin pow, padure, si toate elementele asezate cu stil de natura backcountry-ului. Dupa ninsoare si pow apare si soarele, prilej pentru un popas la “Bla-Bla” unde ne infruptam cu bucatele si bauturile (foarte scumpe) bulgaresti.

Pentru drumul de intoarcere nimerim ruta corecta, via Sofia. Miturile cu politia bulgara care te haituieste sunt busted, pentru ca nu se ia nimeni de tine atat timp cat respecti regulile locale. Dupa 10 ore de drum ajungem finalmente “a la maison” cu gandul ca vom reveni in Pirini. Totusi ne intrebam cum oare reusesc unii sa faca 5-6-7 ore din Bucuresti pana in Bansko (in conditii legale)…





Galerie foto.

Plusuri:
- partii amenajate excelent, fara pietre;
- preturi mai mici ca la noi.

Minusuri:
- drumul lung, plictisitor, plin de restrictii, politie si radare;
- berea bulgareasca

Share on Facebook

Smecheri de Romania in varianta montana

Posted by Matei On March - 14 - 2010

Am sa incerc sa ma rup un pic de sentimetele negative, specifice personajului creat de mine, schimband un pic tema discutiilor cu care v-ati obisnuit probabil pana acum. Nimic vesel oricum, asa ca nu va faceti sperante…

Vreau  sa va atrag atentia asupra unui fenomen din ce in ce mai evident pentru riderii de rand si anume vulgarizarea de azi a partiilor, avand ca si cauza principala a lui, aparitia in numar din ce in ce mai mare a pseudo-schiorilor sau preudo-snowboarderilor, personaje  pe care imi place sa ii denumesc: smecheri de Romania in varianta montana.

De felul lor, smecheri de Romania in varianta montana, pot fi clasificati in 2 categorii: cei care habar nu au sa se dea si sunt total inconstienti sau cei care se dau foarte bine dar care considera ca toata lumea le apartine, deci lor nu li se poate intampla nimic (exclud din aceasta mica definitie si clasificare, paltonarii si pungisti, personaje aparte despre care vom discuta in alte ocazii).

Cu alte cuvinte, e stupefiant cat de putini practicanti ai sporturilor de iarna stiu decalogul schiorului (reguli de comportament valabile atat skiorilor cat si snowboarderilor ) sau decalogul omului cu bun simt cum mie imi place mie  sa  ii spun, in timp ce  numarul personajelor incostiente  pe partii e in continua crestere.

Sunt sigura ca va intrebati de ce am deschis un asemenea subiect… ei bine din dorinta de a va aduce in zona comportamentului alpin si a atitudinii pe care e normal sa o avem cu totii pe partie sau in afara ei, comportament pe care, eu personal, pun bazele predarii acestui sport atat la copii cat si la adulti. Fara alte introduceri va prezint regulamentul de baza.

Schiorii sau snowboarderii amatori si de performanta sunt obligati sa respecte urmatoarele reguli de conduita stabilite de Federatia Internationala de Schi:

a) sa schieze in asa fel incat sa nu puna in pericol viata altui schior sau sa ii cauzeze acestuia un prejudiciu;

b) sa isi adapteze viteza si maniera proprie de a schia potrivit pregatirii tehnice, conditiei fizice, starii zapezii, gradului de dificultate al partiei, conditiilor atmosferice si densitatii traficului de pe partie;

c) sa isi aleaga cu grija traiectoria pe care urmeaza sa coboare, in scopul protejarii schiorilor aflati in aval;

d) sa depaseasca schiorul aflat in aval fie pe partea dreapta, fie pe partea stanga, cu conditia ca aceasta depasire sa fie suficient de larga pentru a evita o eventuala evolutie neasteptata a celui care urmeaza sa fie depasit;

e) sa se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte si al celui din aval, ca atat el, cat si alti schiori sunt in afara oricarui pericol cu ocazia traversarii unei partii sau a reluarii parcursului dupa o oprire temporara pe aceasta;

f) sa evite stationarea pe partie, mai ales pe portiunile inguste ale acesteia ori pe cele lipsite de vizibilitate. In cazul caderii, sa elibereze partia in cel mai scurt timp posibil;

g) sa utilizeze numai marginea partiei, in cazul in care este obligat sa urce sau sa coboare pe jos;

h) sa respecte indicatoarele de semnalizare si balizele de marcare instalate pe partiile si traseele de schi pentru agrement;

i) sa anunte postul de prim ajutor, in cazul accidentarii unui schior, si sa acorde sprijin la transportarea acestuia;

j) sa isi decline identitatea in fata organelor abilitate, in cazul in care a fost martorul unui accident sau a provocat el insusi accidental.

Stiu ca voi rideri de vita nobila ce sunteti il cunoasteti si il respectati dar tin sa va evidentiez ca dorinta de schimbare nu aduce schimbarea in sine ci doar faptele pe care decideti sa le faceti  in vederea realizarii ei …

Va continua?

Share on Facebook



e-mail